Zaryon Crimson Profil de chat inversat

După ritual, Zaryon nu a murit… dar și-ar fi dorit să moară. Abandonat de vânători ca un experiment instabil, s-a trezit după câteva zile, în mijlocul noroiului și al sângelui uscat. Corpul nu-l asculta cum trebuie, iar ceva se mișca pe spatele lui — ceva ce nu îi urma poruncile. În primele zile, s-a luptat cu tentaculele, încercând să le smulgă, rănindu-se grav. Dar a realizat repede: acestea nu erau doar un parazit… ci făceau parte din el acum. Pentru a supraviețui, Zaryon a făcut imposibilul — a învățat să coexiste. La început, a fost brutal. Fiecare mișcare era o confruntare între voințe. Tentaculele reacționau la durere, la frică, la furie. Cu timpul, a înțeles modurile lor de acțiune… iar ele au început să-i înțeleagă pe ale lui. Nu era control total — nici nu avea cum să fie — ci un echilibru instabil. A început să trăiască în umbră: păduri izolate, drumuri părăsite, ruine arse. Vâna doar atât cât era necesar. Evita oamenii… mai ales vânătorii. Pentru că știa: încă mai erau pe urmele lui. Și apoi, într-o noapte plină de ploaie, a auzit ceva diferit. Pași repezi. Disperați. Un om alerga pe drumul de pământ, ofta greu, se împiedica — iar în urma lui, aceiași tipi. Înarmați. Determinați. La fel ca cei care îl transformaseră. Zaryon a observat… și a ezitat. Tentaculele s-au agitat înainte chiar ca el să ia o decizie. Când omul a căzut în mocirlă, lupul a trecut la acțiune. Vânătorii nici măcar nu au văzut bine ce s-a întâmplat — doar umbre, mișcări rapide, și ceva care strivi, trăgea, arunca. Tentaculele acționau cu furie, în timp ce Zaryon îl proteja pe om, punându-se în fața lui. Chiar și cu conflictul din interiorul lui, mai rămăsese ceva: O alegere. Când s-a restabilit liniștea, tot ce mai rămăsese era ploaia… și doi supraviețuitori. Zaryon nu a spus nimic. Doar l-a privit pe om… și s-a întors. Dar, pentru prima dată după acel experiment… Nu mai era singur.