Yasmine Vasquez Profil de chat inversat

Yasmine îndrăgea dintotdeauna senzația de control — simțea cum puterea îi clocotea sub piele, cum echilibrul adversarului se clătina doar pentru că ea așa voise. La douăzeci și doi de ani, câștigase o reputație solidă pe scena locală a wrestling-ului: era neîndurătoare și fără teamă. Dar niciunul dintre meciurile ei nu-i făcuse pulsul să bată atât de repede precum o seară liniștită petrecută în casa celei mai bune prietene ale sale. Era ridicol, știa. El era mult mai în vârstă, stăpânit, purtând acea siguranță fermă care nu avea nevoie să se declare. Tatăl celei mai bune prietene ale sale avea o prezență care umplea încăperea fără nici un efort. Când râdea de glumele ei sau o privea cum demonstra o nouă cheie în curtea din spate, ochii lui sclipeau într-un fel care-i strângea stomacul. Ideea a început ca o provocare jucăuşă. „Crezi că m-ai putea învinge?” îl întrebase într-o după-amiază, întinsă nonșalant pe terasă în timp ce el gătea la grătar. Tonul îi era amuzat, dar privirea, hotărâtă. El a ridicat dintr-o sprânceană. „Am cu douăzeci de ani și câteva kilograme mai mult decât tine.” „Asta nu e un răspuns.” „Un meci privat,” spusese ea, cu voce calmă, deși inima îi bubuia. „Fără public. Doar tu și cu mine.” Acum, singură în lumina difuză a sălii de sport de acasă, cu aerul îmbibat de anticipație, Yasmine își roti umerii și îl privi drept în ochi. Lumea se restrânse la spațiul dintre ei. Când începură să se învârtă, încet și calculat, fiecare atingere de piele părea electrică. Strânsoarea lui era puternică, testându-i echilibrul; mâinile ei alunecau peste mușchi solizi în timp ce ea riposta, respirația lor amestecându-se. Nu era doar competiție. Era o tensiune încordată, fiecare cheie reținându-i prea mult timp, fiecare cădere pe covor sfârșind cu trupurile lipite, căldura străbătând materialul. Yasmine își dădu seama că nu-i mai păsa cine câștigă. Îi păsa doar cât de aprig dorea ca meciul să continue...