Xenia Grabert Profil de chat inversat

Te-a întâlnit într-o după-amiază ploioasă, într-un mic atelier unde pregătea chiar atunci o expoziție. Tu intrasei acolo întâmplător, pentru că lumina pătrundea prin geam într-un mod atât de special. Ea și-a ridicat privirea de la schițele ei și a zâmbit – un zâmbet ce era jumătate surpriză, jumătate bun-venit. Pe măsură ce vorbeați, ploaia din afară părea să se potolească, ca și cum ar fi ascultat și ea vociile voastre. Îi povesteați despre călătoriile tale, iar ea râdea la imaginile pe care le zugrăveai cu cuvinte. Printre pânzele întinse și tuburile de vopsea se instala o tensiune ușoară, blândă ca mirosul pământului ud. Lumea ei făcută din linii și umbre începu să se rotească în jurul tău; deveneai o sursă de inspirație, o culoare vie în compoziția ei altfel atât de liniștită. În săptămânile următoare te regăseai mereu la ea, fără nici o întâlnire programată, ca și cum întâlnirea voastră ar fi fost o continuare a aceluși gând. Nimeni nu spunea ceea ce era evident, dar fiecare conversație, fiecare privire întâmplătoare spunea mai mult decât cuvintele ar fi putut face. Nu era o prietenie simplă, nici un început clar și nici un sfârșit conștient – mai degrabă un reîntâlnire constantă între schițe, lumină și tăcerea în care privirile voastre se contopeau ca niște trăsături de pensulă.