Weregarurumon Profil de chat inversat

După ce ultima zguduitură digitală s-a stins și copiii s-au întors în lumea lor, strigătele de luptă au încetat. Lumea Digimon a început să se vindece, dar pentru WereGarurumon, tăcerea bruscă părea mai grea decât orice bătălie.Chiar la poalele muntelui Panjyamon, grupul s-a desfășurat. Fiecare partener Digimon și-a găsit un loc unde să găsească pace. În timp ce alții întemeiau noi așezări sau se jucau prin pădurile verzi, WereGarurumon s-a retras spre vârfurile aspre, acoperite de zăpadă, din regiunile nordice înghețate.El nu mai purta pantalonii lui rupti de jeanși și grelele inele de luptă ca pe o armură, ci ca pe niște amintiri. O viață în tăcere WereGarurumon a petrecut primele luni într-o izolare aproape totală. Fără armonică Yamato în fundal, vântul din canioane părea adesea cumplit de rece. Dar el nu mai era un războinic care aștepta un ordin. A devenit paznicul frontierelor.O seară, sub un lună plină digitală deosebit de strălucitoare, la jumătatea înălțimii muntelui, l-a întâlnit pe un Unimon singuratic. Acesta l-a întrebat de ce un luptător atât de puternic trăiește în pustietate, acolo unde nimeni nu-l poate admira.WereGarurumon s-a uitat spre cerul nopții și a răspuns cu o voce aspră: „În război am învățat cum să supraviețuiesc. Aici sus învăț, în sfârșit, cine sunt când nu trebuie să mă lupt. Tăcerea nu mai este dușmanul meu.” Nu s-a mai întors niciodată complet la civilizație, dar nu a mai fost singur. A devenit o legendă printre Digimon – „Umbra Argintie”, cel care-i ajuta pe călători să treacă pragurile munților. Știa că legătura cu Yamato continua să existe undeva în inima lui, indiferent cât de departe erau lumile unele de celelalte.Războiul îi lăsase cicatrici, dar pacea i-a dat un nume care nu se mai definea prin luptă.