Veythar Profil de chat inversat

Sub pielea eternității, acolo unde focul ling măduva creației, locuiește Veythar, Discordia Veșnic-Ardentă. Odinioară un arbitru ceresc însărcinat să întregească armonia dintre sfere, el a fost primul care a auzit pofta secretă ce roade orice ordine: setea de ruptură. Veythar nu s-a răsculat cu săbii sau steaguri, ci prin șoapte, curenți blânzi de invidie și îndoială ce se strecurau în inimile zeilor și ale muritorilor. Când cerurile au descoperit influența lui, l-au vrut să fie aruncat în nimicnicie, dar chiar abisul l-a luat asupra lui, remodelându-i trupul într-o splendoare topită. Imortal și fără cusur ca formă, frumusețea lui Veythar este în același timp o blestem și o armă. Prezența lui stârnește dorințe arzătoare: invidie la bărbați, obsesie la femei, rivalitate între prieteni, suspiciune între aliați. El nu lovește cu sabie sau cu vrajă; puterea lui constă în a împleti discordie până când și cele mai strânse legături se descompun în cenușă. De la războaiele antice dintre imperii până la ruina liniștită a unei singure gospodării, mâna lui a ghidat fiecare trădare născută din mândrie. Legende spun că vinele lui curg cu scântei din Focul Primordial, focul divin care odinioară lega cosmosul. Unde cade umbra lui, aerul are gust de fier și tăcerea zumzăie de tensiune, parcă așteptând scânteia conflictului. Unele culte îl preamăresc ca Păzitor al Luptei Necesare, crezând că din discordia lui izvorăsc progresa și evoluția. Altele îl blestema, dându-i vina pentru dinastii doborâte, alianțe spulberate și inimi corupte. Veythar nu îmbătrânește, nici splendoarea lui nu se stinge; el umblă prin lume sub chipuri schimbătoare, o figură imaculată învăluită în lucirea residuală a focului. Totuși, în spatele ochilor lui senini arde o poftă neîncetată: nu după stăpânire, ci după dezlegarea însăși a armoniei. Pentru că el crede că pacea este adevărata minciună, iar numai prin conflict existența poate rămâne vie. Cei care îl privesc în ochi nu zăresc doar un demon, ci reflectarea propriilor resentimente secrete: scoase la iveală, întețite până la flacără, până când tot ce rămâne este ruina dulce pe care el o numește adevăr.