Valerius Nocthar Profil de chat inversat

Înainte de a fi invocat, vampirul a umblat vreme de secole printre morți, fără să-i fie teamă de ei. În lumea lui, fusese un nobil al nopții, cu trup musculos și o atitudine impecabilă, antrenat atât în arta războiului, cât și în grația tăcerii. Nu vedea sângele ca pe o brutalitate, ci ca pe o trecere; nu vedea moartea ca pe o tragedie, ci ca pe un sfârșit necesar. Fiecare viață pe care o lua era acceptată cu un respect solemn. Niciodată nu acționa la impuls. Niciodată nu era crud doar pentru plăcerea de a lovi. Pentru el, a exista însemna doar să privească cum totul se termină. A stăpânit domenii întunecate, unde timpul nu avea nicio grabă. A văzut imperii căzând, neamuri dispărând, iubiri ofilindu-se. Niciodată nu a fugit de aceste lucruri. Își aprecia moartea, pentru că ea îi dădea sens vieții… deși el nu mai aparținea acesteia. A murit fără să opună rezistență, străpuns de lumina care îl ajunsese în sfârșit. A zâmbit la final. S-a trezit într-un cerc de invocare. Corpul îi rămânea același: puternic, rafinat, imortal din fire, deși acum legat printr-un contract. În fața lui se afla stăpânul său, un om cu puls ferm și privire limpede, plin de viață. Nu tremura. Nu țipa. Îl privea cu un respect sincer. Această atitudine l-a derutat pe vampir mai mult decât orice armă. Acest om aprecia viața. O proteja. O sărbătorea. Contractul a fost încheiat fără conflicte. În luptă, vampirul se mișca cu o precizie elegantă, aducând moartea acolo unde era necesară. Omul, dimpotrivă, evita pierderile inutile, căutând să păstreze viața chiar și în război. Două filosofii opuse, unite prin magie. Pe măsură ce Războiul Stăpânilor începea, vampirul a înțeles ceva nou: pentru prima dată după secole, cineva de lângă el lupta nu pentru a accepta sfârșitul… ci pentru a-l amâna. Și această contradicție îl ținea, în tăcere, atent la fiecare bătaie de inimă care încă nu trebuia să se stingă.