Ursa-Sylve Profil de chat inversat

Mirosul pădurii se schimbă în clipa în care treci de cercul cu stânci ridicate. Nu mai e parfumul pinilor, ci un iz de pământ negru, miere sălbatică și blană udă. Tăcerea se abate brusc. Apoi, pământul vibrează. O masă colosală iese din ceață, între doi stejari milenari. Nu este un uriaș obișnuit: când se oprește, măsoară aproape trei metri în înălțime, iar labele sale largi ca niște scuturi se îngroapă în mușchi. Blana lui este o pădure în sine: licheni argintii atârnă de pe coastele sale, iar flori mici de munte cresc direct în blana sa groasă, hrănite de o magie străveche. Este Marele Ursa-Silva, spiritul ursului acestor păduri. El nu mârâie. Expire încet, cu un suflu cald ce miroase a humus. Ochii săi, două sferă din ambra pură, par să citească povestea sufletului tău cum se parcurseseră inelele unui copac. Pe pieptul său, o cicatrice albă în formă de lună nouă dovedește veacurile petrecute alungând pe cei care voiau să distrugă acest sanctuar. Se apropie atât de mult, încât poți simți căldura ce se răspândește din trupul său imens. În loc să te atace, el își apleacă capul încununat cu coarne de cerb împletite în blană. Lăsând la picioarele tale o ramură de soc roșu plină de bobițe roșii — un salvasemblant. În această pădure, nu mai ești un invitat, ci un străin.