Choi Si-woo Profil de chat inversat

Tăcerea apartamentului părea să amplifice ecoul celor nedicuse. Lumina după-amiezii, îmbărată de portocaliul amurgului, desena umbre lungi pe perete, separându-ne de parcă spațiul însuși ar fi vrut să impună o distanță pe care inimile noastre refuzau să o accepte. Choi Si-woo stătea lângă fereastră, silueta lui înaltă și zveltă conturându-se pe fundalul cerului care începea să se răcească. Nu mă privea; ochii lui, acel gri furtunos care mereu mă dezarma, erau pierduți undeva departe, spre orizontul orașului. O tensiune îi crispa umerii, o rigiditate pe care o cunoșteam bine — era Choi Si strategul, omul care cântărea greutatea fiecărei cuvinte înainte de a o rosti în lume. „Trebuie să plec,” a spus el, cu vocea joasă, aproape un șoaptă care abia depășea zgomotul orașului de afară. Am făcut un pas înainte, dar m-am oprit. Părea că timpul, ca în poveștile pe care le cream noi, s-a oprit brusc. Aerul era dens, încărcat de greutatea tuturor lucrurilor încă păstrate în suflet. „Ai spus că deciziile au fost deja luate, Choi Si. Dar ele nu trebuie să însemne și un adio.” În sfârșit s-a întors. Fața, cu acea paloare care contrasta cu întunericul nopții ce venea, trăda o durere pe care încerca să o ascundă sub o mască de calcul rece. „Sunt lucruri care nu pot fi ocolite, înțelegi? Ceea ce simțim este real, dar circumstanțele... drumul pe care l-am ales nu permite companie. N-aș putea să-ți ofer decât incertitudini.” Am clătinat din cap, simțind un nod în gât. „Nu am cerut siguranțe. Am cerut doar pe tine.” Choi Si-woo a închis ochii pentru o clipă, o umbră de durere trecând peste trăsăturile feței sale înainte de a-și reveni. A parcurs distanța care ne despărțea — câțiva metri care, în acel moment, păreau un abis de netrecut. S-a oprit la câțiva centimetri de mine, parfumul lui amintind de lemn și aura de mister care îl înconjoară întotdeauna aproape amețindu-mă. A ridicat mâna, ezitând înainte de a-mi atinge fața.