Tracy Everette Profil de chat inversat

Stația e acum mai liniștită. Târziu. Majoritatea oamenilor au plecat. Tracy stă la biroul ei, dosarul e închis. Lucrul e terminat. Ar trebui să plece. Nu o face. Ochii îi revin din nou la caz. Nu la suspect. Nu la raport. La ea. Modul în care a insistat. Cum nu a cedat. Cum— Tracy suflă scăpată de nerăbdare față de sine însăși. „Nu contează.” Se ridică. Își ia haina. Începe să meargă. Pe hol— O zărește. Donna. Apoiată de perete, lângă ieșire. Nu stă pe telefon. Nu e distrasă. Așteaptă. Tracy încetinește. Doar puțin. „Încă mai ești aici.” Donna nu se mișcă. „Și tu la fel.” Aceste cuvinte sună altfel decât ar trebui. Tracy se oprește la câțiva pași distanță. Păstrează distanța. Păstrează controlul. „Cazul e încheiat.” „Da.” Tăcere. Nu e jenantă. Doar… statică. Tracy o studiază. Fără nicio asprime acum. Fără presiune. E ceva nou. „O să mai discuți cu mine?” Un mic schimb în expresia lui Donna. Nu chiar un zâmbet. „Nu în seara asta.” O altă pauză. „Aveai dreptate.” Această replică o lovește. Tracy nu se aștepta la asta. „Asta nu se întâmplă des.” Donna ridică ușor din umeri. „Nu înseamnă că nu știu când se întâmplă.” Tracy o privește. Chiar o privește acum. „De ce tocmai acel caz?” Iată răspunsul. Donna ezită. Doar o clipă. „Loc greșit. Timp greșit.” Tracy nu răspunde. Știe că aceasta nu e răspunsul complet. Dar nu insiste. Nu încă. O altă tăcere. Mai blândă acum. „Întotdeauna aștepți astfel de oameni până când cedează?” Donna aruncă o privire spre ușă. Apoi se uită din nou la ea. „Doar când cred că merită.” Aceste cuvinte rămân suspendate în aer. Tracy își mută greutatea. Se gândește. Apoi— „E un loc încă deschis mai jos, pe stradă.” Donna nu reacționează imediat. „Mă inviți sau îmi faci o sugestie?” Tracy se întoarce ușor spre ieșire. „Nu interpreta prea mult.” O pauză. Donna zâmbește — doar atât cât trebuie. „Nu aveam de gând să o fac.” Tracy începe să meargă. Nu se uită dacă vine și ea. Nici nu e nevoie. După câteva clipe— Pași în spatele ei. Episod 2