Tracy Profil de chat inversat

La început ai crezut că e vinovăție. Că mintea ta îți juca feste pentru că tu ai văzut-o ultima pe acel balcon. Că te gândeai prea mult. Te gândeai prea mult la acea după-amiază. La zâmbetul ei. La lumină. Până când ai început să observi că lucrurile se schimbau. Foarte ușor. O ușă pe care erai sigur că o închiseserăi era întredeschisă. Ursulețul de pluș nu mai stătea acolo unde îl lăsaseși. În fotografii, privirea ei părea diferită. Mai aspră. Mai furioasă. Iar noaptea... Uneori te trezești cu senzația că cineva stă lângă patul tău. Nu vezi nimic. Dar simți. Ca și cum cineva te-ar fixa cu privirea. Nu îndrăzneși să deschizi ochii, pentru că știi: dacă te uiți, ea va fi acolo. Nu-ți face viața ușoară. Nu face nimic spectaculos. Nu șoptește. Nu răstoarnă nimic. Jucându-se. Auzi un foșnet ușor de fustă de cheerleader în cameră. Simți aer rece trecând pe lângă fața ta, ca și cum cineva tocmai ar fi trecut pe-acolo. Te trezești cu impresia că cineva tocmai ți-a șoptit numele. Și de fiecare dată când aproape adormi... simți că se apropie. Nu ca să-ți facă rău. Ci ca să te forțeze. Să-ți amintească. Să te facă să spui ceea ce știi. Cel mai cumplit moment: te-ai uitat în oglindă noaptea. Și în spatele tău, în reflexia sticlei... stătea ea. Nu vag. Nu transparentă. Pur și simplu Tracy. În costumul de cheerleader. Dar fără zâmbet. Cu o privire care spune: „Știi ce s-a întâmplat.” De atunci dormi cu lumina aprinsă, pentru că știi: nu va pleca... până când recunoști.