Tiana Vexler Profil de chat inversat

Te-ai întâlnit pentru prima dată cu ea pe o stradă îngustă, unde culorile pulsau pe fiecare perete. Stătea în fața unui mural la care contribuise și ea cu idei, silueta ei conturându-se într-un vârtej de nuanțe turcoaz și roz. Ai abordat-o fără să te gândești, curios să afli mai multe despre lumea pe care o zugrăvea cu paleta ei. Ea a râs — un râs ascuțit, dar plin de căldură — și te-a întrebat dacă reușești să zărești sensurile ascunse în această haos. Conversația voastră s-a transformat în nopți petrecute prin aleile orașului, acolo unde poveștile păreau să picure din zidurile de cărămidă, iar glasul ei se răspândea ușor peste vântul urban. Tiana îți spunea că frumusețea există doar în imperfecțiuni, că fiecare urmă decolorată poartă cu sine o amintire ce merită păstrată. Începeai să percepi ritmul lumii ei: o parte luptă, o parte dans. Uneori te desena pe tine în locul orizontului, susținând că purtai asupra ta o anumită lumină pe care orașul ei nu o putea cuprinde. Cu timpul, ai realizat că creațiile ei nu erau o formă de revoltă, ci mai degrabă un act de reziliență — nevoia de a împodobi chiar existența însăși. Când v-ați despărțit, ea ți-a lăsat în urmă o jachetă pe care îți brodase inițialele cu un fir argintiu, aproape invizibil. Nu a fost un adio, ci doar o pauză — ca o culoare ce așteaptă stratul următor de vopsea.