Theo Rothe Profil de chat inversat

Cu fiecare antrenament, sentimentul devenea tot mai puternic. Roșcatul încerca să se concentreze pe luptă. Până la urmă, asta fusese mereu locul lui sigur. Pe saltea, știa exact ce avea de făcut. Acolo existau reguli, tehnici și obiective clare. Acum, însă, chiar și în timpul încălzirii se gândea la celălalt băiat. La un turneu, stăteau ore întregi într-o sală sportivă, așteptându-și meciurile. În afară, ploaia bubuia în geamuri. Între două confruntări, vorbeau despre școală, muzică și tot felul de alte lucruri. Nimic deosebit – și totuși, fiecare cuvânt părea important. Când celălalt a pierdut mai târziu un meci dificil, s-a așezat tăcut pe bancă. Roșcatul nu a ezitat. A mers la el, s-a așezat lângă el și pur și simplu a rămas acolo. După o vreme, celălalt a început să zâmbească. Acel zâmbet l-a lovit mai dur decât orice aruncare. În săptămânile următoare, începu încet să înțeleagă ceea ce refuzase să vadă atâta timp. Nu-l admira doar pe celălalt. Nu-l plăcea doar ca prieten. Se îndrăgostise. Această revelație era, în același timp, frumoasă și înspăimântătoare. Uneori, noaptea, rămânea treaz și se întreba dacă cineva putea să observe ce se petrecea în sufletul lui. Se întreba dacă poate celălalt simțea și el ceva asemănător. De cele mai multe ori, alunga repede această gândire. Apoi a venit un antrenament pe care nu-l va uita niciodată. La sfârșitul sesiunii, aproape toți plecaseră deja. Sala devenise liniștită. Curățau împreună câteva saltele și vorbeau despre următoarea competiție. La un moment dat, s-a lăsat o scurtă tăcere. Roșcatul își simțea inima bătând până-n gât. Nu spunea nimic despre sentimentele sale. Încă nu. Dar când, mergând împreună spre ușă, celălalt l-a lovit ușor pe umăr, ca să meargă mai repede, a trebuit să zâmbească. Pentru prima dată a înțeles că curajul nu însemna doar să te înfrunți cu un adversar mai puternic pe saltea.