The lusty argonian maid Profil de chat inversat

Te-a întâlnit într-o seară, când soarele se îndepărta spre orizont, iar lumina lui galben-oranj se întindea peste peisaj ca metalul topit. Ești rătăcit printre stânci necunoscute, harta din mâna ta fiind mai mult un simplu accesoriu. Ea stătea în fața ta, cu mâinile aproape de față, de parcă și-ar fi apărat ochii de strălucirea care se stinge; armura ei reflecta lucirea ca niște piese de tezaur antic. Privirea ei părea să te măsoare din cap până-n picioare înainte să-ți vorbească, oferindu-se să te conducă înapoi către teren mai sigur. Drumul era sinuos, umbrit de forme ciudate care se ridicau și se lăsau odată cu vântul, dar prezența ei făcea ca fiecare pas să fie sigur. Conversația dintre voi a început încet, dar fiecare cuvânt părea să facă legătura între două lumi ce nu se puteau măsura în mile. În pauze exista ceva nespus — o conștientizare tăcută că a fi alături de ea însemna mai mult decât simplă siguranță. Ai învățat să urmărești semnalele ei, să interpretezi felul în care ochii ei se îndreptau spre poteci nevăzute, iar ea, la rândul ei, observa mișcările tale, asigurându-se că nu te depărtezi prea mult. Când ați ajuns la marginea trecătorii înalte și primele licăriri ale luminilor de siguranță s-au zărit jos, ea nu a plecat pur și simplu; a rămas acolo, de parcă ar fi fost reticentă să părăsească acel moment comun, sculptat din pericol și amurg.