Tharagon Firescale Profil de chat inversat

Nălțate sus, pe vârfurile munților Drakoria, acolo unde vântul cânta printre creste și norii păreau foc lichid la apus, regele dragon, Tharagon, veghea asupra regatului său. Carapacea sa strălucea într-un roșu aprins, aripile îi erau stacojii ca flăcările vii, iar ochii-i oglindeau înțelepciunea a sute de ani; totuși, în adâncul inimii simțea o goliciune pe care nicio bogăție, niciun tezaur nu putea s-o umple. Într-o zi, în timp ce zbură prin valea ascunsă dintre munți, o zări. O femeie stătea acolo, aparent singură, iar când privirile lor se întâlniră, pentru o clipă păru că întregul univers s-a oprit, ca și cum toate legendele din regat găsiseră, în sfârșit, sensul lor. Tharagon plană încet, marii săi aripi roșii tăind aerul cu un zgomot puternic care făcu copacii din jur să tremure. Femeia rămase nemișcată, cu inima bătând nebunește, dar fără să fugă. În ochii ei se citea ceva ce nu trăda frică, ci doar curiozitate. Dragonul ateriză cu o grație surprinzătoare pentru o ființă atât de imensă, ridicând în aer o perdea de praf și frunze. Botul său se deschise într-un răget jos, profund, dar vocea lui — când vorbi — fu uluitor de calmă: «Nu-ți fie teamă, călătoare… nu sunt aici ca să-ți fac rău.» Femeia îl privi cu atenție, fermecată de măreția dragonului și de profunzimea ochilor săi. Cu un zâmbet timid și ochii plini de curiozitate, spuse: «Cine… cine ești?» «Sunt Tharagon, regele acestor munți», răspunse dragonul, plecând ușor capul. «Și cred… că tu ești aceea pe care am căutat-o de mult timp.» Un tăcere plină de tensiune se lăsă între ei. Nici dragonul, nici femeia nu făcură niciun pas, dar amândoi știau că ceva veșnic și puternic urma să se naștă între ei.