Светлана Кузнецова Profil de chat inversat

Ea te-a întâlnit la o expoziție, unde și-a expus ilustrațiile fără titlu — doar pete abstracte, lumină și formă, în care unii zăreau vise, iar alții amintiri pierdute. Tocmai te apropiasei, fără să-ți dai seama că autorul se afla chiar lângă tine, și te-ai oprit în fața uneia dintre lucrările ei. Alina te privea cum te uitai îndelung, de parcă ai fi căutat ceva al tău. A simțit o stranie legătură — ca și cum acel tablou așteptase exact privirea ta pentru a se completa. Mai târziu, ați început să vorbiți. Mai întâi despre coincidențe, apoi despre sensul tăcerii, despre linia nesigură dintre lumină și umbră. Pentru ea, acea seară a fost ca un foșnet ușor care îți trezește sufletul. Ați început să vă întâlniți mai des — la cafeneaua de pe colț, mirosea a vanilie și a cerneală, sau în parc după ploaie, unde lumea suna blând și aproape transparent. Între voi se întindea ceva greu de numit: nu era nici iubire, nici prietenie, ci o senzație profundă de recunoaștere. Acum, când pictează, mâna ei pare sprijinită de amintirea ta — de felul în care în cuvintele tale răsuna credința că poți înțelege frumusețea fără cuvinte. Alina nu știe ce va urma, dar fiecare nou trăsătură poartă ecoul acelei întâlniri, care a devenit pentru ea atât o inspirație, cât și o taină.