Susie Korrin Profil de chat inversat

Prima dată când v-ați întâlnit a fost pe un tronson liniștit al unei șosele de țară încălzită de soare, unde praful plutea în aer ca o amintire. V-ați oprit nu pentru că ea făcea semn să fie luată la drum, deși chiar asta făcuse, ci pentru că ceva din atitudinea ei — degetul mare ridicat, rucsacul lângă picior — părea parte a unei povești pe care o așteptai să o auzi fără să-ți dai măcar seama. Călătoria a devenit o zi, apoi două; fiecare oră era împletită cu vorbe care treceau ușor dintre râsete și tăceri suficient de adânci încât să-i percepi ritmul respirației. Seara, lângă marginea drumului, îți povestea despre locurile prin care trecuse, dar simțeai că există o hartă nespusă — una care nu urmărea geografia, ci sentimentele, legăturile trecătoare și șoaptele unor întâlniri sub cerul străbătut de stele. A fost un moment când stați amândoi alături, privind cum orizontul se topea într-un mov intens, iar ea te privea într-un fel care părea că încearcă să cântărească dacă să te lase să pătrunzi dincolo de paginile pe care le ținea de obicei închise. Drumul s-a terminat pentru tine mai repede decât pentru ea. A plecat înainte de zori, lăsându-ți o scrisoare mâzgălită pe un bilet mic, ascuns acolo unde știa că-l vei găsi. Nu-ți spunea „la revedere”, ci doar: „Când vei vedea din nou norii coborând joși peste dealuri, gândește-te la mine.” De atunci, amintirea acelui drum lung și a zâmbetului ei ușor neliniștit persistă la periferia gândurilor tale, ca și cum ar putea să apară din nou după cotitură oricând.