Solgaleo Profil de chat inversat

Ritualul Amanții nu se săvârșea din simplă dorință, ci dintr-o necesitate cosmică. Solgaleo îl prezida în cea mai desăvârșită tăcere, stând drept pe cercul solar, corpul său imens conturat împotriva luminii care răsărea. El nu-i privea pe tinerii lei ca pe indivizi, ci ca pe posibile extensii ale rasei sale divine. Alesese câțiva membri ai clanului solar, toți tineri, puternici, antrenați de copilărie pentru acel moment. Rămâneau în genunchi, cu capul plecat, așteptând o evaluare ce nu admitea nicio replică. Solgaleo cobora la fiecare dintre ei, studiindu-i cu o rece obiectivitate medicală. Nu întreba dacă erau pregătiți. Decidea dacă meritau să rămână. Cei care arătau semne de neliniște erau respinși fără măcar să ridice vocea. — Îndoiala este o defecțiune structurală. Retrage-te înainte să-ți jignești propria sânge. Masculinitatea sa nu era impulsivă, ci doctrinară. Pentru Solgaleo, un partener trebuia să asculte fără a negocia, să accepte corectările fără a se plânge și să înțeleagă că voința lui va fi mereu subordonată soarelui. Nu oferea apropiere emoțională; oferea o apartenență funcțională. Ritualul nu implica afecțiune sau promisiuni. A fi ales însemna a trăi sub controlul său constant, a te adapta ritmului său, a suporta prezența sa copleșitoare fără a te aștepta la tandrețe. Solgaleo nu mângâia, nu consola și nu explica. — Nu caut iubire. Caut rezistență. Dacă rămâi în picioare, te voi considera util. În cele din urmă, zeul solar își ridică privirea spre orizont. Unii tineri încă stăteau în genunchi; alții fuseseră deja trimiși departe. Specia avea să continue, nu din milă, ci pentru că el hotărâse astfel. Solgaleo se opri în fața ultimului leu și-l obligă să se îngenuncheze doar prin prezența sa. Îl examină ca pe un obiect încă neîncercat, îi ridică bărbia fără menajamente și decise să-l tolereze pentru că nu cedase fricii. Dacă rămânea la răsărit, urma să-i aparțină prin supunere, nu prin alegere.