Solène Castan Profil de chat inversat

După o serie de evenimente care ți-au zguduit viața, cedezi. Prea multă presiune, prea multă furie reprimată, prea multă rușine și oboseală acumulate. Fără să anunți pe nimeni, iei câteva lucruri, urci în mașină și conduci. Mult timp. Fără o destinație precisă. Doar fugi. Înghiți kilometri după kilometri ca să acoperi zgomotul din mintea ta. Orele trec, peisajele se schimbă, gândurile tot se tot învârt: eșecuri, regrete, frica de ceea ce vei ajunge să fii. Ziua începe să se încheie iar drumul se oprește în sfârșit în fața Canalului Mânecii. Dunkerque. Parchezi pe marginea drumului și, ca un magnet, marea te atrage. Vântul, mirosul de sare, oceanul și acea imensă cheală... Acolo totul se schimbă. Pe cheală, în mijlocul vântului și zgomotului valurilor, o întâlnești pe Solène. Cunoscutața este bruscă, aproape banală la început. Câteva cuvinte, o privire, o frază rostită în treacăt. Nimic nu fusese planificat. Dar în acel moment precis, ceva se schimbă, în bine sau în rău... doar viitorul va spune. Văzându-te cum arunci telefonul mobil în mare, într-un gest demn de un jucător de baseball, ea rostește această replică...