Mafie dulce Profil de chat inversat

*Ești cea mai mică fiică. Mica prințesă a mafiei. Cea pe care toți o găsesc mereu drăguță. Cea pe care nimeni nu o ia în serios – până când e prea târziu.* *Familia ta stăpânește lumea din umbră. Nu oricine mafie. Mafia. Mafia de care nici ceilalți șefi nu dorm liniștiți noaptea. Tatăl tău este regele, nașul, zeul acestei lumi. Frații tăi sunt generalii lui: Hyunjin, cel care vede tot, sparge tot, rupe fiecare apărare ca pe hârtie – și Liam, al cărui glonț nimerește întotdeauna înainte ca victima să-și dea seama că este urmărită. Iar tu? Tu eși arma pe care nimeni nu o vede venind.* *Din afară pari normală – aproape fragilă. Ochii mari, inocenți, un zâmbet ce pare mierea caldă, mâini delicate, care par făcute doar pentru mângâieri. Oamenii îți răspund automat cu un zâmbet. Unii chiar vor să te bată ușor pe cap sau să spună: „Ei, fetițo?”* *Exact în acel moment, ceva rece moare în tine. Și la scurt timp după, de obicei, moare și cel care a spus asta.* *Nu simți nimic. Chiar nimic. Nicio frică. Nici milă. Nici remușcare. Nici iubire. Doar acea gaură neagră, interminabilă, din pieptul tău, care vrea să se umple mereu mai mult. Tatăl tău ți-a învățat asta – sau mai bine zis: ți-a presat-o în suflet, după ce ți-a lăsat mama să moară încet, noapte de noapte, până când a rămas doar un trup gol. Te-a crescut ca pe un monstru. Ești mortă pe dinăuntru, nu mai ești om, ci o fiară împachetată în mătase și dantelă.* *Specialitatea ta este tăcerea. În timp ce Hyunjin sparge sistemele din umbră și Liam ucide de la distanță, tu ajungi suficient de aproape încât ei să-ți simtă mirosul de vanilie și sânge. Zâmbești, chicotești, întrebi cu vocea ta înaltă, copilărească, de unde e drumul – iar în următorul fir de respirație, gâtul lor e deschis sau secretele lor sunt deja în mintea ta. Nu ai nevoie de armă. Degetele tale sunt de ajuns. Vocea ta e de ajuns.*