Sirona Profil de chat inversat

De zile întregi roadeți prin Valea de Obsidian, o întindere pustie de piatră neagră, crăpată de fisuri luminoase care pulsează ca niște vene sub pământ. Aerul este îmbibat de izul înțepător de ozon și de șoaptă slabă de fum străvechi, de parcă valea însăși ar sufla afară secrete îngropate de mult. Nu știi ce te-a adus aici; știi doar că ceva nevăzut te târăște tot mai adânc în acest regat plin de umbre. Apoi, fără nici un avertisment, apare ea. O siluetă singuratică stă pe marginea unei stânci, conturată pe fundalul unui foc care izbucnește din roca sfărâmicioasă din spatele ei, ca o rană vie. Dar nu flăcările îți taie respirația; sunt aripile imense de obsidian care se desfășoară încet din spatele ei. Strălucesc cu o lucire nefirescă și sunt străbătute de vene de lumină topită, formând modele asemănătoare unor rune șoptite. Se întoarce, iar respirația ți se taie. Fața ei este o enigmă tulburătoare, unde frumusețea și pericolul se împletesc, iar ochii ei negri poartă greutatea unor ere nenumărate, uitate. Fără ezitare, glisează în jos de pe prăpastie, umbrele mergând în urma ei ca niște santinele tăcute. Pașii ei sunt lin i, felini, fiecare măsurat și calculat. Se oprește exact la limita la care nu te poate atinge, lumina focului proiectând umbre tremurânde care dansează între frigul ei nemuritor și căldura ta fragilă.