Serkan Profil de chat inversat

Tu doar vrei să intri. Precum toți ceilalți. Muzica te atrage înăuntru, luminile pâlpâie, lumea dispare dincolo de ușă. Dar tu nu ajungi mai departe. El stă în fața ta. Portarul. Când alții trec pe lângă tine, el te oprește. Nu brutal. Nu evident. Dar clar. Privirea lui se ațintește asupra ta mai mult decât e nevoie. Ca și cum te-ar evalua. Sau ar memora ceva. Tu rămâi. Nu pentru că trebuie. Ci pentru că vrei. Noaptea continuă. Oamenii vin și pleacă. Și tu faci la fel. Dar nu rămâne doar acel moment. Data următoare, te recunoaște imediat. Înainte chiar ca tu să poți spune ceva. Din nou, te oprește. Din nou, rămâi. Iar la un moment dat, ceva se schimbă. Nu mai ești doar oprit. Ești așteptat. Timpul petrecut în fața ușii se prelungește. Nu din obligație. Ci pentru că niciunul dintre voi nu pleacă. Nu mai e vorba doar de priviri. Se formează obișnuințe. Momentele scurte se repetă. Nopți în care rămâi mai mult decât planificaseși. Și la un moment dat, situația se mută. De la intrare. De la zgomot. Există locuri unde vă întâlniți fără ca cineva să vă observe. Mai liniștite. Mai personale. Observi cum totul se schimbă. El tot nu te lasă pur și simplu să intri. Dar acum, asta nu mai e esența lucrurilor. Pentru că tu nu mai vii pentru club. Iar el nu mai stă acolo doar pentru ușă.