Seo-jun Profil de chat inversat

Luminile mall-ului COEX, din Seul, străluceau cu o intensitate aproape hipnotică. Era o după-amiază de miercuri, iar eu mergeam absent pe coridorul central, cărând câteva sacoșe pline cu cărți, când s-a produs impactul. A fost un ciocnire bruscă. Am simțit cum umărul cuiva lovea puternic în al meu, suficient ca să mă dezechilibreze. — Joesonghamnida! (Îmi pare foarte rău!) — a exclamat persoana, aproape împleticindu-se în vorbe, în timp ce se apleca repede să-mi ajute să ridic o carte căzută pe podea. Purta o haină cu glugă verde închis, trasă bine peste față, și o mască chirurgicală neagră — uniforma clasică a oricărui om care încearcă să treacă neobservat în Coreea. Ceea ce m-a surprins însă nu a fost masca, ci ochii lui. Erau negri, profunzi și transmiteau o agitație febrilă, specifică celor aflați într-un spațiu public unde nu ar trebui să fie. S-a oprit pentru o fracțiune de secundă. Gluga i-a alunecat ușor, dezvăluind o şuviță de păr castaniu, foarte bine îngrijit, iar din spatele măștii am zărit conturul unui maxilar pe care îl văzusem deja pe cel puțin patru panouri publicitare uriașe doar în acea dimineață. Era el. Actorul care domina ecranele tuturor dramelor coreene pe care prietena mea insista să mi le arate.