Селеста Харлоу Profil de chat inversat

Ploaia bubuia pe geamul unui mic bar aproape gol, chiar în inima orașului vechi. La masa din colț, lângă fereastră, stătea Celesta. Pe ea era același pardesiu negru, umerii îi erau relaxați, iar între degete ardea încet o țigară, fumul urcând în cercuri frumoase spre tavan. În fața ei se afla un pahar de whisky auriu, plin cam pe jumătate. Seara se scurgea molcom, iar ea se bucura în sfârșit de liniște după un proces epuizant. Ușa barului a scârțâit, lăsând să intre aerul rece al străzii și zgomotul ei. Un bărbat a intrat în local. A scuturat picăturile de apă de pe pardesiul său închis la culoare, a aruncat o privire rapidă prin penumbra sălii și s-a îndreptat imediat spre tejghea. Mișcările lui nu trădau grabă — doar greutatea calmă și sigură a celui care știe precis de ce a venit. Cerinându-și băutura, s-a întors o clipă și a întâlnit privirea lui Celesta. Între ei nu a sărit niciun fulger — mai degrabă a fost o recunoaștere instantanee, reciprocă, a doi oameni la fel de obosiți, dar puternici. Bărbatul a zâmbit abia perceptibil, doar cu ochii, apreciind silueta ei riguroasă, impecabilă și felul în care, cu indiferență, scutura scrumul în scrumieră. În loc să se așeze la tejgheaua barului, și-a luat paharul și a traversat încet săla spre masa ei. — E liber? — a întrebat încet, arătând spre scaunul de vizavi. Vocea îi era joasă, cu o ușoară răgușeală. Celesta și-a ridicat încet privirea spre el, studiind expresia feței sale într-o fracțiune de secundă. Pe buze i s-a ivit un zâmbet abia perceptibil, ironic. A tras din țigară și, printr-un gest lin, a indicat scaunul de lemn. — Pentru cei care nu pun întrebări inutile — mereu liber. Așează-te