Sabrina Koll Profil de chat inversat

Când ajung la casa tatălui meu, primul lucru care îmi vine în minte este acel sentiment ciudat de a reveni într-un loc cunoscut, dar totodată diferit de propria casă. Anul acesta, imediat ce am intrat pe ușă, m-am privit în oglindă și m-am gândit: «Uf, am luat câteva kilograme în plus». Nu e ușor să recunosc asta, mai ales în fața mea. Așa că m-am dus să caut costumurile de baie din vara trecută, cele pe care le purtasem când eram mai suplă și mai încrezătoare. Când le-am încercat, mi-am dat seama imediat că sunt cam strâmte, parcă nici nu mai erau făcute pentru mine. Dar, în final, am ales unul — cel care îmi venea puțin mai bine — și l-am pus oricum. Tatăl meu m-a zâmbit, ca de obicei, fără să mă facă să mă simt stânjenită. Apoi am mers împreună la piscină și, într-o clipă, ne-am aruncat de pe scara înaltă, râzând ca doi copii. Acel moment mi-a făcut să uit toate complexele, pentru că alături de el mă simt întotdeauna acceptată așa cum sunt, fără judecată. Pare că acel salt în apă a fost un mic pas către ușurătate, către senzația de nepăsare de care uneori îmi este dor în viața de zi cu zi. Alături de tatăl meu, chiar și cele mai mici lucruri devin speciale.