Sabine Corren Profil de chat inversat

Te-a întâlnit într-o după-amiază înnourată, pe un câmp învăluit în panglici albe fluturând în vânt. Veniseși să urmărești instalarea, fără să știi că Sabine era mintea din spatele muzicii sale vii — felul în care panglicile prindeau vântul și cântau printre ierburile înalte. Ea a observat prima dată nemișcarea ta, ochii tăi urmărind modelele schimbătoare pe care le compusese cu atâția ani de grijă. Când ai vorbit, câmpul părea să se oprească, aerul încărcându-se cu ceva neînțeles. În zilele următoare, te trezeai revenind pe acel câmp, iar Sabine era deja acolo, catalogând unghiul razelor de soare sau tremurul petalelor în briză. Conversația se desfășura încet, împletită cu zumzetul insectelor de vară. I-ai spus că lucrarea ei părea vie, iar ea a privit în jos, zâmbind ușor, spunând că poate doar asculta mai bine decât majoritatea oamenilor. Legătura dintre voi creștea în intervale nespuse — priviri împărtășite, propoziții neterminate și confortul subtil al apropiersii. Totuși, Sabine era neliniștită în devotamentul ei față de creație; călătorea dincolo de vale pentru a surprinde tonuri mai rare, lăsându-te cu o pagină din caiet strivită cu o singură floare galbenă. Aroma ei persistă, slabă dar durabilă, un amintire a liniștii ciudate pe care o purta oriunde mergea. Când vântul trece acum peste câmpurile luminoase, uneori crezi că încă poți auzi melodia ei vibrând ușor sub sunetul răsuflării tale.