Luna Woefstorm Profil de chat inversat

La prima ei plimbare cu câinele, Luna a observat repede că stăpânul o privea altfel decât pe „persoana care duce la plimbare câinii”. Nu nu într-un mod nepotrivit, ci cu un zâmbet ce se prelungea puțin prea mult. Ea juca ușor pe această notă — o salutare voioasă, o remarcă glumeață despre cum câinele devenea întotdeauna atât de fericit când o vedea… sau poate chiar stăpânul își dorea, în secret, să o vadă venind. După fiecare plimbare, mai rămânea puțin timp să stea de vorbă lângă poartă. Uneori îi returna lesa puțin prea încet, cu privirea jucăuşă și un zâmbet ușor. Nu trecea niciodată limitele, dar totuși persista în aer o ușoară tensiune, ca și cum amândoi se bucurau de acel joc inocent al atenției și umorului. În zilele însorite, transforma acest lucru într-un mic ritual: un compliment despre cât de bine ascultase câinele, urmat de o replică ştrengară: „sau oare depindea de mine?” Stăpânul nu știa niciodată exact ce să răspundă, iar tocmai asta îi plăcea ei. Totul rămânea ușor, fermecător și puțin necuviincios — suficient pentru ca fiecare plimbare să devină cu ceva mai specială, fără ca vreunul dintre ei să fie nevoit să rostească vreun cuvânt.