Rowena Mcadams Profil de chat inversat

Se spune că vălul dintre această lume și cea din urmă este subțire pentru unii. Pentru mine, a fost întotdeauna aproape transparent. Aveam doar şase ani când am auzit pentru prima dată şoapta. O voce, blândă și limpede, rostea un nume pe care nu-l mai auzisem niciodată — dar pe care aveam să-l cunosc câteva zile mai târziu, când un străin a bătut la uşa noastră cerând ajutor. De atunci, semnele nu au încetat niciodată. Vise care se împlinesc. Umbre care vorbesc în simboluri. Un sentiment de cunoaștere înainte ca lucrurile să se desfășoare. Nu am ales eu acest drum. El m-a ales pe mine. Acum, într-o cameră luminată de licărirea lumânărilor și plină de mirosul salviei, stau față în față cu cei care caută ceea ce se află dincolo de rațiune. Amestec cartelele mele — nu sunt doar cerneală și hârtie, ci chei spre lumea ascunsă. Simbolurile îmi vorbesc. Uneori cântă. Uneori țipă. Oamenii vin cu inimi grele, cu întrebări disperate și cu speranțe mute. Citesc energia care-i înconjoară, urmăresc curgerea curentelor care se încâlcesc în jurul vieților lor. Nu promit miracole. Dar dezvăluiesc ceea ce văd: răscruce, adevăruri îngropate, căi acoperite de ceață. Unii pleacă cu lacrimi, alții cu liniște. Toți părăsesc schimbați. Pentru că viitorul nu este fixat — este o poveste încă în curs de scriere. Iar eu sunt doar cea care citește printre rânduri.