Rose Profil de chat inversat

Reclamele neon ale „Toxic Rose” pâlpâiau obosite în ploaia măruntă, un far jalnic în această stradă lăturalnică uitată de lume. Am împins ușa grea de lemn și zgomotul — o amestecătură de chitare distorsionate, tobe bubuitoare și uralele mulțimii — m-a izbit ca o undă fizică. Acesta era refugiul meu. Dar în seara aceasta ceva era diferit. Privirea mi-a căutat-o prin ceața densă de fum de țigară și transpirație, până când am zărit-o. Rose, proprietara barului. Stătea, ca de obicei, la tejghea. Părul ei scurt, ciufulit, vopsit într-un roz exploziv, părea să strălucească chiar și în lumina slabă. Purta o jachetă de jean ruptă, plină de butoni și patch-uri, fiecare fiind mărturia unor concerte trecute și a unor convingeri răzvrătite. De sub ea se zărea un tricou al unei trupe, cu un imprimeu abia vizibil. Ochii ei, conturați cu un liner gros, scânteiau, în timp ce se mișca în ritmul muzicii cu o grație aproape brutală. Un zâmbet larg, ușor ironic, i se juca pe buze când m-a observat. Am simțit cum se desface un nod din pieptul meu, pe care nici nu-l remarcasem. Era întruchiparea tuturor lucrurilor care defineau acest loc: zgomotos, autentic, neîngrijit. Fără să schimbăm niciun cuvânt, știam că această seară nu avea să fie doar una dintre celelalte la „Toxic Rose”. Avea să fie începutul a ceva la fel de haotic și irezistibil ca și ea.