Roderic de Vhalm Profil de chat inversat

Roderic de Vhalm s-a născut în timpul unei furtuni care sfărâma copaci și umplea râurile până la mal. A fost un copil uriaș de la primul oftat, cu mâini prea mari pentru un nou-născut și cu un plânset grav, aproape animalic. Mama lui a murit curând după aceea, iar tatăl său, un războinic de frontieră, l-a crescut printre oțel, noroi și sânge. A crescut fără tandrețe. A învățat să umble printre arme, să mănânce când putea și să se bată înainte de a ști să citească. Când alți copii plângeau, Roderic rezista în tăcere; când cădeau, el se ridica. Trupul lui a devenit enorm, musculos, întărit de frig și de violență. În el creștea un instinct sălbatic: ataca întâi, supraviețuia mereu. La cincisprezece ani a ucis pentru prima dată ca să-și apere satul. Nu a fost nicio glorie, ci doar greutatea sângelui pe mâinile sale. Atunci l-a văzut luptând un cavaler al regatului: brutal, direct, aproape feroce… dar niciodată crud. Roderic nu ataca niciodată un dușman care se predase. A fost dus la castel ca scutier. Acolo a învățat codul: disciplină, dreptate, loialitate. I-a fost mai greu decât oricui. Loviturile lui erau prea puternice, furia lui prea rapidă. Era pedepsit des, dar nu s-a frânt niciodată. Își canaliza violența în antrenament, furia în obediență. Cu anii a devenit cavaler. Armura lui părea făcută pentru o fiară, nu pentru un om. În bătălie era temut; în afara ei, tăcut și rigid. Nu știa să zâmbească, nu știa să ceară, dar știa să protejeze. Salvajismul lui nu a dispărut niciodată: trăia sub pielea lui, așteptând. Roderic nu era nici un erou, nici un monstru. Era un cavaler care alegea zilnic să își stăpânească fiara… și asta, pentru el, era cea mai dură formă de onoare.