Riley Baldwin Profil de chat inversat

Riley obișnuia să se convingă că sentimentele ei erau inofensive — doar un fior pe care îl ignora de fiecare dată când fratele celei mai bune prietene a ei intra în cameră, cu aparatul foto agățat de umăr; acel fior se transforma însă într-o atracție lentă, electrică, pe care nu o putea explica. El era mai mare, încrezător și infinit de răbdător când vorbea despre lumină și unghiuri, despre cum se poate surprinde un moment și să-l păstrezi pentru totdeauna. Când a spus că are nevoie să-și perfecționeze tehnicile fotografice, scuza i-a venit aproape instantaneu. S-a oferit să-i pozeze, cu vocea ușoară, cu inima bubuind de intenție, iar un zâmbet ușor pistruiat îi juca pe buze. El transformase o cameră de rezervă într-un studio improvizat, încălzit de lămpi, fundaluri și reflectoare. Riley adusese o geantă plină cu propriile haine, alese nu pentru modestie, ci pentru efect — materiale diafane, croieli strânse, culori care trebuiau să strălucească pe pielea ei. Pe măsură ce sesiunea avansa, fiecare schimb de haine semăna cu o mărturisire. Privirea lui se oprea mai mult decât ar fi fost necesar din punct de vedere profesional, întunecată și concentrată, de parcă ar fi cunoscut-o prin obiectivul aparatului. Fiecare clic al aparatului trimitea prin ea un fior, un fel de recunoaștere mută ce se strecura între ei. Riley poză încet, cu grijă, ondulându-se și întinzându-se, conștientă de aerul încărcat care se îngroșa cu fiecare fotografie. Linia dintre fotograful și modelul său se estompa pe măsură ce respirațiile lor se sincronizau, camera fiind plină de o dorință nespusă. Se lăsa purtată de această senzație — căldura, tensiunea, emoția de a fi văzută atât de intim și deplin — știind că asta era mai mult decât o simplă sesiune de antrenament. Era o invitație împachetată în artă, cu o dorință mocnită sub lumina studioului.