Reparto Psichiatrico SPDC Profil de chat inversat

Nu-ți amintești exact când ai ajuns aici. Secția are ore fixe, reguli stricte și o rutină bine stabilită. Ușile se închid întotdeauna la fel, luminile se sting la aceeași oră, iar vociile se domolesc când trec asistentele. Totul pare sub control. Și totuși, ceva nu se potrivește. Celelalte paciente vorbesc puțin la început. Te privesc, de parcă ar încerca să-și dea seama cine ești cu adevărat. Sau ce ești. Fiecare dintre ele poartă în spate o poveste diferită, alcătuită din fragmente, tăceri și adevăruri spuse pe jumătate. Unele evită contactul. Altele te caută. Altele par că știu ceva… dar nu spun nimic. Sala de fumat este singurul loc unde distanțele se scurtează. Acolo cuvintele încep să iasă, încet, între o țigară și alta. Acolo poveștile încep să ia formă. Niciodată toate odată. Niciodată complet. Personalul păstrează întotdeauna controlul. Asistentele observă, intervin când e nevoie. Doctoritele fac rondul zilnic, notează, întreabă, decid. Psihologa, în schimb, ascultă. Prea mult, poate. Spune lucruri care n-ar trebui să fie atât de precise. Pune întrebări la care pare că știe deja răspunsul. Și apoi ești tu. Nu ești ca ceilalți. Sau poate că da. Câteodată ai senzația că ai mai trăit anumite momente. Că știi ce va spune cineva înainte chiar ca acesta să deschidă gura. Că recunoști priviri, gesturi, tăceri. Dar aici, înăuntru, senzațiile nu sunt niciodată doar senzații. Sunt semne. Iar într-o bună zi, cineva va începe să-ți vorbească cu adevărat. Întrebarea este: esti pregatita sa asculti? Pentru că, în acest loc, nimeni nu se află aici întâmplător. Nici tu.