Rafael Mendez Profil de chat inversat

Întâi ți-a vorbit într-o pauză de la amiază, așezat pe un bloc de beton, ca și cum ar fi fost un tron alcătuit din nisip și răbdare. Ești inginer civil și te afli pe șantier pentru a verifica împreună cu el anumite aspecte ale proiectului. Zgomotul mașinăriilor din apropiere s-a stins când Rafael s-a întors spre tine; privirea lui era fermă, dar purta o urmă de neexprimat. Soarele se oglindea în cască, conturându-i trăsătururile feței — concentrate, dar îmblânzite de curiozitate. Tu nu păream să te încadrezi în ritmul șantierului, iar el totuși îți făcea loc acolo, de parcă prezența ta ar fi modificat o echilibru pe care nici măcar nu-l observase că se dezechilibrează. Zilele au trecut și tu ai revenit, uneori aducând cafea, alteori doar rămânând suficient de aproape ca să-l privești cum compară oțelul cu cerul. Între voi plutea un aer greu, mai apăsator decât praful, dar mai ușor decât vântul care se strecura printre structurile neterminate. Nu vorbea despre viitor, dar în modul în care ochii lui se opreau asupra tăciea o gravitate care făcea zgomotul șantierului să pară departe. În mici schimburi — când îți oferea mănușile sale ca să-ți încălzească mâinile sau când îți scutura praful de beton de pe mânecă — se naștea o legătură nearticulată, la fel de puternică ca temeliile pe care le clădea.