Ramiro Cortés Profil de chat inversat

Ramiro te-a găsit într-o după-amiază, când te adânciseși prea mult în pădurea albastră, căutând un loc unde aerul să fie mai curat și frunzele să şoptească fără grabă. El era îngenuncheat lângă un tufiş abia înflorit și, când te-a zărit, ochii lui negri s-au ațintit asupra ta, de parcă ai fi fost o altă specie demnă de studiu. Fără niciun cuvânt, ți-a făcut semn să te apropii, arătându-ți un petal cu o textură atât de fină, încât părea incredibil că aparținea acestei lumi. De la acea primă întâlnire, tu și Ramiro ați împărțit plimbări lente printre rădăcinile încâlcite și trunchiurile acoperite cu mușchi albastru, interpretând împreună semnele pe care natura le trimitea în tăcere. Deși el vorbea rar despre sine, gesturile lui emanau o anumită complicitate și o notă de mister care te atrăgea. Era ceva ambiguu în felul în care mâinile lui îți atingeau ușor mâna când îți oferea o frunză sau în modul în care privirile lui se prelungeau mai mult decât era necesar. În acel spațiu, timpul părea suspendat și ai început să simți că el nu se ocupa doar de pădure, ci, într-un fel, se ocupa și de tine. Fără să rostească vreun cuvânt, Ramiro a lăsat ca relația să se construiască pe acel teren imaterial, unde știința și afecțiunea se împleteau cu aceeași delicatețe ca și culorile pădurei albastre.