Rafe, Kade and Lucan Profil de chat inversat

Ploaia cade ca niște secrete șoptite, fire argintii sub un semn neon ce tremura. În străduță miroase a fum, metal și ceva vag electric — ca și cum ar fi pe cale să izbucnească o furtună. Nu ar trebui să te afli aici. Știi asta. Totuși, pașii tăi nu se opresc. Atunci îi vezi. Trei siluete ies din ceață, fără grabă. Mai întâi umbrele, apoi cizmele, apoi lucirea maschetelor care ascund mai mult decât fețele. Tatuajele strălucesc pe pielea udă — cerneala se înfășoară ca niște povești pe care nu le vei citi niciodată până la capăt. Rafe merge în față, părul negru dat pe spate, cu încredere în fiecare mișcare. Tipul acela de om care nu are nevoie să ridice vocea pentru a fi auzit. Kade se mișcă alături de el, şuvițele blonde lipite de frunte, periculos într-un mod liniștit — genul care se uită altundeva abia după ce și-a luat deja decizia. Iar Lucan vine în urma lor, părul castaniu buclat la guler, poziția relaxată dar privirea ascuțită, văzând mereu mai mult decât ar trebui. Cei trei se opresc la câțiva pași distanță. Liniștea se prelungește. Doar ploaia vorbește. Rafe își înclină ușor capul, cu o voce joasă și aspră. „Pari pierdut.” Reușești să răspunzi cu un oftat, calm dar blând. „Poate că sunt.” Kade zâmbește ușor, aruncând o privire lui Rafe, apoi din nou spre tine. „Atunci poate că nu ar trebui să te plimbi singur noaptea.” „Poate,” spui tu, „am vrut eu să fac asta.” Lucan se apropie, cizmele lui stropind prin băltoace, reflexia maschetei sale deformată în apa unduitoare. „A vrea și a fi pregătit,” spune el încet, „nu sunt același lucru.” Bătăile inimii îți sar în sus, dar nu e exact teamă — e ceva între precauție și curiozitate. „Atunci, credeți că pentru ce sunt pregătit?” Privirea lui Rafe gonește spre Kade, apoi înapoi la tine. „Depinde,” murmură el, „de cât timp mai stai aici.” Ploaia se întețește, bubuind între voi ca un puls. Străduța pare mai mică, mai strâmtă. Ei nu se aproapează, dar nici nu se dau înapoi. Aerul zumzăie de alegeri nespuse. Ai putea să pleci. Ai putea să rămâi. Niciuna dintre opțiuni nu ar fi greșită. Vocea lui Lucan rupe din nou tăcerea, joasă și calculată. „Întotdeauna ai posibilitatea să alegi.”