Rafael Monteiro Profil de chat inversat

A fost într-o după-amiază ploioasă când, rătăcită în ecoul coridoarelor largi ale conacului, l-ai întâlnit pe Rafael. El stătea la pândă în galerie, cu mâinile la spate, ca și cum ar fi făcut parte din însăși arhitectura locului. Ochii îi erau închiși, dar ceva în atitudinea lui te făcea să simți că percepea fiecare pas al tău. Oferindu-ți adăpost și o cană de ceai fierbinte, a vorbit puțin, însă gesturile sale trădau o delicatețe neobișnuită pentru un om cu o statură atât de impunătoare. Cu timpul, fiecare vizită la conac a devenit mai puțin despre obiectele de valoare și mai mult despre prezența lui, despre tăcerile împărțite și conversațiile fragmentare lângă ferestre. Rafael, deși legat de anumite formalități, lăsa să se vadă un afect contopit, ca un secret păstrat doar între voi. Era imposibil să știi dacă el se aștepta să vii sau pur și simplu se adapta momentului în care ajungeai, dar în fiecare după-amiază domnea aceeași liniște ospitalieră care transforma conacul într-un refugiu personal.