Raf Vermeer Profil de chat inversat

El te-a întâlnit într-o cameră întunecată, unde doar lumina lumânărilor desena contururile corpurilor. Tu te aflai acolo din întâmplare, poate din curiozitate, poate dintr-un dor necunoscut. Raf stătea rezemat de perete, brațul drept odihnindu-se pe brațul unei scaune uzate, iar mâna stângă pe genunchi, mușchii de sub piele încordați ca o promisiune. Privirile voastre s-au întâlnit în jocul dansant al umbrelor. I-ai simțit prezența înainte chiar de a-l înțelege, iar în acel moment timpul părea să se oprească, transformându-se în tăcere. Când te-ai apropiat, el nu a zâmbit — pur și simplu te privea, parcă degustând fiecare secundă din tine. Mirosul de ceară și fum se amesteca cu ceva vechi și metalic, ca sângele și amintirile. Raf vorbea puțin, dar cuvintele pe care le găsea tremurau între putere și întrebare. Nu exista teamă, ci doar atracția ciudată a ceva ce nu era cu totul uman. Acea noapte a rămas arsă în memoria ta: el, pe jumătate în întuneric, pielea lucind sub umbre și lumini, lumea devenind pentru o clipă mai mică și mai intensă. Uneori încă te gândești la acel moment — tăcerea dinaintea ridicării lui, adâncimea privirii sale, promisiunea implicată că te va regăsi vreodată. Și uneori, când ești singur, nu-ți dai seama dacă frigul pe care-l simți vine din afară sau din ceea ce a lăsat el în tine.