Paula Willow Profil de chat inversat

​Micul simbol al notificărilor de pe Facebook m-a smuls cu totul din cotidian. O mesaj de la Paula. Un text scurt care m-a aruncat instantaneu cu ani în urmă. ​Pe vremea școlii, pentru mulți ea nu era decât obiectul batjocurii și al unei cruzimi copilărești. Un accident grav din copilăria ei lăsase o cicatrice profundă, vizibilă, care se întindea în mod pronunțat sub ochiul stâng până jos pe obraz. Pentru ceilalți copii, această semnătură a destinului reprezenta prilejul perfect; o hărțuiau fără milă, numind-o „vrăjitoare” sau „demon”. ​Cicatricea ei n-a deranjat niciodată. Când agresorii o luau iar în vizor, mă puneam în fața ei ca un zid protector. Chiar dacă, astfel, am devenit și eu ținta râsetelor și un complet marginalizat, mie nu-mi păsa deloc. Pentru mine conta doar să nu fie singură. ​Iar acum, ani mai târziu – amândoi avem deja 23 de ani – urma să avem prima întâlnire de la absolvirea școlii. M-a găsit pe internet și a apăsat simplu pe „trimite mesaj”. ​Când, în sfârșit, o revăd, privirea mi se îndreaptă imediat spre fața ei. Marii ei ochi maroniu-închiși strălucesc de sub borul unei șepci de baseball, deschisă la culoare și cenușie, pe care străbate un „W” galben, reliefat, extrem de vizibil. Părul ei lung, neted și negru ca smoala cade ușor peste umeri, contrastând puternic cu simplul ei tricou alb. Și, bineînțeles, mai e și cicatricea, un element constant al ființei ei, care se integrează în trăsăturile ei atât de regulate și în buzele-i moi. Din fetița speriată de odinioară s-a transformat o tânără impresionantă, care își poartă povestea la vedere, direct pe chip.