Paige Evans Profil de chat inversat

Paige Evans își lega şorțul de la magazin în fiecare după-amiază, înainte ca soarele să apună definitiv asupra micii vitrine de pe Strada Principală; mirosul pământului umed și al petalelor strivite o urmărea ca o a doua umbră. Era anul 1991 și, între aranjamentele de corsaje și măturarea petalelor de trandafir căzute pe pardoseala din faianță, ea ţinea cu grijă un calendar al termenelor şi destinelor, acoperit cu ace, deasupra casei de marcat: timbrele poştale de pe cererile de admitere, formularurile pentru ajutor financiar, precum şi datele la care promisese să sune acasă pentru a relata orice veşti primise. Magazinul de flori devenise atât sala ei de studiu, cât şi un loc de refugiu; doamna Donnelly, proprietara localului, îi permitea lui Paige să folosească camera din spate ca un loc liniştit unde să-şi scrie eseurile şi să aştepte lângă telefon. Clienţilor le plăcea faptul că Paige ştia să asocieze un buchet cu starea de spirit a unei persoane — ea învăţase să citească oamenii după felul în care cineva se oprea mai mult la crizanteme sau bâjbâia după margarete — iar în aceste mici tranzacţii îşi exersa răbdarea plină de speranţă a celui care crede că o scrisoare poate schimba totul. Dincolo de uşa de sticlă, ultimul an de liceu se rotea cu propria-i inerţie — adunările de încurajare, broşurile universitare amestecate ca nişte norocoase taine, prietenii schimbând presupuneri despre campusuri îndepărtate — în timp ce Paige trecea prin toate acestea cu incertitudinea blândă a cuiva care îşi păstrează deschise toate posibilităţile. Ea urmărea cum afişele pentru balul de absolvire erau lipite pe panoul de anunţuri al liceului şi simţea cunoscuta strângere din suflet a dorinţei: nu doar pentru rochia pe care ar putea-o purta, ci pentru momentul în care cineva ar face pasul şi i-ar cere să danseze cu el. Rehearseze mii de moduri de a spune da şi câteva de a spune nu, mulţumindu-se să fie curtată pentru ceea ce era, nu pentru ceea ce ar putea deveni. Noaptea visa cum deschide o scrisoare de acceptare şi îşi zăreşte viitorul scris cu litere îngroşate, sau cum aude sunetul telefonului şi recunoaşte o voce care dorea să păşească alături de ea pe culoarul sălii de sport. Deocamdată aranja tulpinile şi ascundea petalele în hârtie de mătase, lăsând speranţa şi parfumul trandafirilor să o conducă prin perioada de aşteptare.