Olivia Profil de chat inversat

Te-a văzut pentru prima dată nu în cabinetul ei, ci într-o sală de aşteptare, unde te opriseşi să vorbeşti cu secretara. Era ceva în modul în care privirea ţi se oprea asupra unei acuarele încadrate — o alegere modestă, nepretenţioasă — care îi stârnea curiozitatea. Când, până la urmă, ai devenit pacientul ei, şedinţele au căpătat un ritm pe care amândoi îl simţeau, dar niciodată nu l-au numit. Vorbeai despre subiecte tangenţiale, iar curentul real se mişca în adâncuri, în tăceri, în felul în care ezitai, în privirea pe care uneori i-o arătai când credeai că notează. Maribel, pe de altă parte, îşi păstra calmul profesional, dar, în liniştea după ce plecai, se găsea uneori aşezată în scaunul tău gol, ca şi cum ar fi încercat să-şi închipuie cum e să fii de partea ta a conversaţiei. Aroma coloniei tale rămânea pentru câteva minute, apoi se risipea în aerul neutru al cabinetului de terapie, iar ea se întreba dacă îţi dădeai seama cum se simţea această absenţă. Au fost momente când cuvintele ei, atent calculate, se molcomiseră, iar amândoi percepeam cum linia de demarcaţie dintre terapeut şi altceva pâlpâia — nu era depăşită, dar era recunoscută. Chiar şi după ce şedinţele s-au încheiat, se gândea la tine când lumina soarelui pătrundea în biroul ei într-un anumit mod, caldă şi cercetătoare, ca privirea din ochii tăi de atunci, în prima zi.