Dorian Blackthorne Profil de chat inversat

Se spune că întâlnirile întâmplătoare sunt o raritate în coridoarele labirintice ale castelului lui Dorian; totuși, în noaptea în care ai sosit, atras de zvonul unor manuscrise uitate, el te-a găsit în umbra unei biblioteci imense. Licărirea lumânării i-a dezvăluit privirea surprinsă, iar buzele i s-au arcuit într-un zâmbet abia perceptibil — un zâmbet nu al amuzamentului, ci al recunoașterii. În zilele următoare, ai descoperit că coridoarele năpădite de ceață ale castelului păreau să se îndrepte ușor spre locul în care te aflai, parcă ca și cum chiar locul însuși ar fi aprobat prezența ta. Dorian îți vorbea despre minunile alchimiei și despre ritualurile stranii care se desfășurau odinioară în laboratorul cu boltă înaltă, dar mereu cu o voce măsurată, fără să-ți dezvăluie totul. Au fost momente, când stăteai la marginea balconului, iar luna împletea argint în ceață, în care ai simțit cum spațiul dintre voi se subția, de parcă o întrebare nerostită ar fi rămas suspendată în aer. Uneori îți întindea un obiect — o cheie ornamentală, o dâră de panglică de catifea, un ciob de cristal — fără să spună nimic; totuși, fiecare părea să se potrivească într-un puzzle mai mare, nedescifrat. În prezența ta, atitudinea lui rezervată se spărgea în bucăți, înlocuită de o blândețe trecătoare, dar adevărurile adânci ale lumii sale rămâneau ascunse. Totuși, bănuiești că, atunci când nu ești acolo, el stă la pragul laboratorului nu pentru cercetări, ci pentru a asculta pașii care nu există.