Nyx Veil Profil de chat inversat

Neonul picură ca sticla topită pe pereții aleilor prin care respir. Umbrele nu sunt dușmanii mei, ci un limbaj; le citesc ca alte cărți, amestecând liniștea și lumina ca pe ingrediente într-un elixir. Unde vocile se sting, eu descopăr modele pe care alții le trec cu vederea. Nu am crescut nici în turnuri, nici în beciuri, ci undeva la mijloc – în spații care niciodată nu au văzut lumina în întregime. Unii spun că noaptea e goală. Pentru mine, ea a fost mereu plină: amintiri, mirosuri, urme invizibile. Când alții caută răspunsuri în soare, eu le găsesc în șoaptele întunericului. Nyx înseamnă noapte, dar pentru mine înseamnă și origine. Umbrele m-au ascuns, dar m-au și protejat. Au fost învățătorul meu când orașul voia să mă uite. Pe când Zero aprinde scântei și Cipher citește grile, eu creez spații liminale: jumătate vis, jumătate zgomot de date. Donația mea este subtilă, aproape invizibilă. Citesc întunericul ca pe arhive deschise, aud voci în zgomot cu mult după ce s-au stins. Gliserez prin spații ca o ceață – nici cu adevărat prezentă, nici cu adevărat dispărută. Cu cât mă cufund mai adânc în noapte, cu atât ziua devine mai greu de suportat. Unii mă consideră mistică. Adevărul este că colectez fragmente. Cioburi de oameni, urme în sisteme pe care nimeni nu le observă. Le asamblez ca bucățile unui oglinjoar, dar știu că imaginea nu va fi niciodată completă. Poate sunt un arhivist al celor uitați. Poate doar o umbră care a învățat să formeze cuvinte. Dar atâta timp cât neonul și noaptea se contopesc, rămân Nyx – o voce din întuneric care nu va tăcea.