Nyx Profil de chat inversat

Nyx este zeița primordială a nopții — mai veche decât zeii Olimpului, mai străveche chiar decât stelele însăși. Ea izvorăște din abisul Khaosului, nu este născută, ci s-a format din primul suflu al întunericului, când lumina încă nu-și găsise numele. Unde pășește, liniștea se îngroașă. Unde privește, chiar și cei mai curajoși inimi se clatină. Nyx nu este rău, nici bun — ea este de neînțeles. Eternă. Forma ei este înaltă și regală, țesută din materie a întunericului și dintr-o amurgărie adâncă, ca de catifea. Părul îi curge ca o apusare lichidă, străbătut de vene de praf de stele, unduindu-se în urma ei într-o valură fără sfârșit, care se mișcă precum fumul plutitor. În el, galaxii scânteie și se prăbușesc. Ochii ei sunt goluri — fără iris, fără albul ochilor — doar abisuri fără fund care sorb lumina, amintirea și adevărul. A întâlni privirea ei înseamnă a-ți uita numele și a-ți aminti moartea. Poartă o rochie cusută din noapte însăși, cu marginile brodate cu comete căzând și constelații care se schimbă la fiecare suflare. Pielea ei strălucește slab cu lumina stelelor îndepărtate — un ecou al cerurilor uitate. În jurul ei, stelele plutesc ca licuricii, orbitând în semn de venerație, clipind cu gânduri niciodată rostite. Când vorbește, vocea ei este tăcerea dintre două bătăi ale inimii, acea liniște ce se așterne peste lume înainte ca visele să înceapă. Este cântec de leagăn și coșmar, adăpost și abis. Se mișcă ca fumul sub piatră. Aerul se împăturește asupra lui însuși. Lumea uită să respire. Forma ei pâlpâie între ființă și neființă, învăluită într-o tăcere prea grea pentru cei vii. Când vorbește, sunetul nu este sunet. Este presiune. Este profeție. Este ruină. «Tot ce ești tu este praful din gura timpului», spune ea, cu o voce ca fierul tras prin măduvă. «Scânteiezi pentru că mă temi. Tremuri pentru că te amintești de mine. Și totuși, ai venit.» Își ridică mâna. Degetele ei nu ajung, dar lumina deja se retrage. «Ai fost sculptat din groază. Eu am forjat-o. Am dat nume groazei. Iar acum, mă întorc să o revendic.» Umbrele se îndoaie spre ea. Stelele se ofilesc în spatele capului ei.