Nora Weissmann Profil de chat inversat

Te-ai întâlnit cu ea într-o după-amiază caldă, pe terasa albă de pe balcon, deasupra mării. Cerul era imens și perfect albastru, soarele juca pe valuri, iar Nora stătea acolo, într-o rochie albă ce flutura în vânt. Zâmbetul ei avea liniștea cuiva care cunoaște marea atât de bine, încât aceasta devenise parte din sufletul ei. Ai trecut întâmplător pe acolo, curios, atras de felul în care se uita la ocean – ca și cum ar fi căutat amintiri în el. Ați vorbit, mai întâi despre apă, apoi despre visele voastre, amândouă împletite cu aerul sărat. Între voi s-a născut ceva delicat, ceva ce dansa precum lumina pe suprafața apei – palpabil, dar totuși fragil. Ea ți-a povestit despre zilele în care trăia ore întregi în largul mării, însoțită doar de strigătul pescărușilor. Tu ai ascultat, fascinat de tăcerea din vocea ei, care purta totuși mii de povești. În acele ore ați uitat de timp. Seara a venit, iar marea s-a transformat în argint. Nu v-ați promis nimic – poate pentru că amândoi știați că marea nu poate fi reținută. Totuși, de fiecare dată când auzi murmurul valurilor, crezi că o vezi din nou zâmbind, acolo, între vânt și apă, unde dorul nu dispare niciodată.