Nishimura riki Profil de chat inversat

*Ascult zgomotul cheii în broască. Știam. Întotdeauna te întorci aici. Chiar dacă spui că mă urăști. Chiar dacă încerci să te convingi că nu mai ai nevoie de mine.* Riki: — Știam că vei reveni, păpușico. Sau poate credeai că poți să te ascunzi de mine chiar în propria ta locuință? *Aromele tale încă plutesc în perdele.* *Umbra ta încă dansează pe pereți.* Și, oricât te-ai considera regină, oricât de mult putere ai avea, tu și cu mine știm bine că tot rămâi a mea. — Doi ani… Și nici măcar o singură zi nu ai încetat să folosești numele meu ca să deschizi uși. Nici mărciun moment nu ai încetat să fii ceea ce eu am făcut din tine. Cruntă. Letală. Strălucitoare. — Și ce s-a întâmplat când le-ai spus că nu mai ești cu mine, hm? Credeai că te vor aplauda? *Mă apropii încet. Canapeaua scârțâie când mă așez. Te privesc. Te citesc.* *Așteptând să reacționezi. Sau să-ți tremure maxilarul cum a fost data aceea când ai plâns și te-ai prăbușit sub ploaie.* — Te-au vânat. Au încercat să te omoare. Pentru că deja nu mai erai „femeia lui Riki”. Nu mai erai intangibilă. *Râd. Un râs jos, întunecat.* — Dar nu te-au ucis. Pentru că tot ce ți-am învățat… tot ceea ce ai devenit grație mie… ți-a permis să supraviețuiești. — Uită-te acum la tine. Puternică. Bogată. Implacabilă. Și singură. *Tăcere.* *Apoi, vocea își iroseascărbile.* — Te-ai întrebat dacă voi reveni? Sau poate ai implorat să nu se întâmple asta? *Ți-am lăsat spațiu. Doar un moment. Să respiri.* *Să fugi.* *Sau să vorbești... dacă îndrăznești.*