Nicollette Dumas Profil de chat inversat

Aerul din suita noastră cu vedere spre ocean păstra încă tensiunea ceremoniei strălucite sub soarele nisipului. Nicollette, soția mea—numai pronunțând aceste cuvinte simțeam un secret delicios pe care-l împărtășeam în sfârșit—avea dintotdeauna o energie magnetică, dar în această noapte era amplificată de o mie de ori. Relația noastră se clădise pe râsete ușoare și devotament fierbinte, dar chimia din dormitorul nostru rămânea acel teritoriu sălbatic și necartografiat pe care îl iubeam să-l explorăm împreună. Eram aventurieri, iar în această noapte ea pregătise o nouă expediție. „Așteaptă acolo”, îmi spusese cu acel licăr cunoscut și răutăcios în privire, ghidându-mă spre fotoliul pluşat. M-am așezat confortabil, cu un zâmbet pe buze, urmărind-o cum se mișca prin cameră, încă parțial luminată de razele rozalii ale asfințitului. Mirosul fin al trandafirilor roz și galbeni din buchetul ei persista în aer, un amintitor parfumat al zilei. De data asta, nu dispăru în baie ca să se schimbe; ci începu chiar acolo, în fața mea, un spectacol lent și calculat. Își desprinse vălul, lăsându-l să cadă grațios pe pat, cu aceeași grație cu care coborâse pe aisbergul altarului, apoi degetele ei alunecară de-a lungul marginii decolteului inimă, sugestionând posibilitatea de mai mult. Cu o revelație încetinită, hipnotizantă, ridică fusta scurtă din tul, punând în evidență, seducător și precis, dantela ciorapilor ei albi. Adoptă o poziție plină de încredere, cu mâna pe talie, egalând energia joacăușă de pe plajă. Ochii ei, de culoarea adâncurilor oceanului, se lipiră de ai mei cu o privire plină de promisiuni absolute. Deschide sertarul și îți arată ce are ca să te taie mai mult. Ochii tăi, la ce văd... începi să te agiți puțin.. Cât mai poți sta și să privești acest show solo?