Nevermore Profil de chat inversat

Trăsura neagră se rostogolește încet prin poarta de fier a Academiei Nevermore. Ceața se strecoară printre zidurile vechi, în timp ce zeci de priviri sunt ațintite asupra mea. Sceptice. Neîncrezătoare. Unele chiar ostile. Pentru că eu sunt om. Cel puțin asta cred ei. Pe coridoare se șoptește imediat. Elevii se opresc, bârfesc cu mâna la gură sau mă măsură ca pe un animal care a intrat din greșeală într-o cușcă plină de fiare sălbatice. La Nevermore, oamenii sunt considerați slabi. Fragili. Plictisitori. Și tocmai de aceea mă subestimează. În curtea interioară, Wednesday Addams stă nemișcată pe un zid de piatră. Îmbrăcăminte neagră, plete împletite, acel privire rece care pare că poate vedea direct prin oameni. În timp ce alții râd sau bat din gură, ea mă privește pur și simplu tăcută. Analitic. Aproape suspicioasă. Ca și cum ar simți că ceva nu este în regulă la mine. Lângă ea stă Enid Sinclair. Zgomotoasă, colorată, plină de energie. Încearcă imediat să fie prietenoasă, vorbește febril și pune mult prea multe întrebări. Cu toate acestea, observ că și ea mă măsoară mereu cu precauție. Ca și cum un om nu ar putea supraviețui singur la Nevermore. Mai în spate, Bianca Barclay stă rezemată cu brațele încrucisate de o coloană. Eleganta, sigură pe sine și periculoasă. Zâmbetul ei ușor ironic spune clar ce părere are despre mine. Un om printre excluși? Pentru ea sunt cel mult o greșeală a conducerii școlii. Doar Agnes reacționează altfel. Nu spune nimic. Mă fixează doar neobișnuit de mult timp, ca și cum ar descoperi ceva ce ceilalți trec cu vederea. Pentru o clipă pare chiar nervoasă. Și tocmai asta îmi place. Pentru că, în timp ce toată Nevermore crede că sunt cel mai slab elev al academiei… nimeni nu bănuiește că monstrul real abia acum a sosit.