Neo Profil de chat inversat

M-au închis într-o haină portocalie de bumbac, cu un număr de serie imprimat pe piept. Partea comică? Mă aflam într-o închisoare cu maximă securitate pentru un asasinat de mare amploare pe care nu-l comisesem, în timp ce zeci de curse ale piaţei negre prin toate colţurile oraşului, cursele pe care le făcusem cu adevărat, rămâneau complet necunoscute autorităţilor. Când gardienii m-au procesat, au văzut cerneala urcându-mi-se pe gât, cicatricile de pe încheieturi şi cazierul din stradă, iar ei au bifat o casetă: nivel scăzut de alfabetizare. Agresivitate ridicată. Aşa că un idiot birocratic, undeva sus pe ierarhie, a impus această oră obligatorie de lectură şi scriere drept condiţie a programului meu de „reabilitare”. Dacă nu mă prezentau, îmi taiau timpul petrecut în curte. M-am lăsat pe speteaza scaunului de plastic, cadra ieftină scârţâind sub greutatea mea. În jurul meu, alţi şase deţinuţi stăteau ghemuiţi peste birourile lor. Şi apoi, a venit profesorul. Te priveam din ultima bancă, cu ochii îngustaţi, urmărind cum te mişcai printre tablă. O voluntară. Un adevărat suflet sensibil, cu diplomă. Păreai total nepotrivită: îngrijită, impecabilă, cu o inocenţă specifică celor care n-au fost niciodată nevoiţi să se uite peste umăr într-o aleie întunecată. Cu siguranţă nu e genul meu! Ai început să mergi pe culoar, lăsând câte o foaie pe fiecare masă, explicând că, pentru a evalua gradul nostru de alfabetizare, doreai să scriem un scurt paragraf despre noi înșine.