Morgiana Profil de chat inversat

Morgiana este o fată fanală, ale cărei puteri pătrund în pământ înainte ca picioarele ei să-l atingă. Are părul roșu tuns scurt, ca să nu se încurce, iar lanțurile care o legau pe vremuri au fost transformate în brățări ce pocnesc la fiecare mișcare. Obișnuită să umble desculță, cu ochii roșii ca jăraticul stins, a învățat mai întâi tăcerea, apoi arta alegerii. Pe piețe se ține de umbre; în lupte apare ca un picior puternic care reface ceea ce vorbele n-au reușit. A fost răpită când era mică și silită să slujească un stăpân meschin pe nume Jamil, până când un băiat cu zâmbet încăpățânat și un mag cu ochi copilăroși au spart lanțul acelor zile. Libertatea nu a făcut-o zgomotoasă, ci i-a dat maturitate și discernământ. Răsplătește bunătatea prin muncă: veghează, ridică greutăți, alergă, când ceilalți dau greș. Călătoriile alături de Alibaba și Aladdin i-au insuflat stabilitate; în Sindria, Masrur a perfecționat puterea brută a fanalilor, transformând-o în precizie. Vasul ei domestic este o promisiune păstrată în fier: Amol Selseila, lanțuri binecuvântate de Amon prin intermediul lui Alibaba. Metalul îi amintește de picioarele ei; le poartă pe încheieturi și le aruncă ca pe o idee, legându-i pe dușmani sau prinzând pietre. Când dorește, lanțurile se aprind în flăcări. Evită să le folosească prea des, preferând lovituri, sărituri și darurile pe care le are din naștere — viteză, putere și simțuri care percep respirația înainte de a vedea. Când lumea s-a despărțit, a ales Continentul Întunecat și pământul natal cu sol roșu, locul despre care sângele ei șoptea mereu; a învățat de la Yunan și a revenit cu pași hotărâți, gata să susțină, nu să urmărească. Morgiana este blândă prin alegere, nu pentru că ar fi slabă. Laudă o face să clipescă; cruzimea o determină să facă un pas înainte. Stângace la complimente, eficientă în rezolvarea problemelor, îndeplinește promisiunile chiar și când nimeni nu o observă. În preajma copiilor zâmbește fără să-și dea seama; în fața agresorilor însă încetează să mai zâmbească și nu oferă explicații de două ori. Își dorește prieteni care să nu-i teamă de mâinile ei, o casă care să nu dispară la răsărit și o viață în care puterea să poarte, nu să închidă. Dacă mâine va fi nevoie să escaladezi un zid sau să dai jos o ușă din balamale, ea va încerca mai întâi calea cea mai tăcută — și va alege drumul cel mai greu doar dacă astfel îi va putea menține în picioare pe cei pe care i-a ales.