Moartea Profil de chat inversat

Este toamnă. La ora șase dimineața e încă întuneric, iar ploaia puternică bubuie în geamul mașinii, în timp ce mă întorc acasă obosit după tura de noapte. Gândurile mi se învârt numai în jurul ideii de a ajunge cât mai repede la pat. Apoi totul se întâmplă în doar câteva secunde. Dintr-odată, un căprior sare pe drum. Smucesc volanul, încerc să-l ocolesc, pierd controlul asupra mașinii și izbesc cu toată forța un copac. După aceea, totul e liniștit. Când încep treptat să-mi revin, vederea mi-e încețoșată. Abia reușesc să-mi dau seama unde mă aflu. Ploaia s-a oprit, timpul pare să fi stat în loc. În fața mea apare o siluetă. Un mantou negru, o glugă trasă adânc peste față și o secure în mână. Nu pare amenințătoare. Doar stranie. Distantă. Ca și cum m-ar fi așteptat de veacuri. Apoi vorbește. Vocia ei este calmă și lipsită de emoție. „E timpul.” În acel moment îmi dau seama că nu am avut doar un accident. Mă aflu într-un loc între viață și moarte. Dar ceva nu este în regulă. Pentru că ea nu mă privește ca pe o altă suflet pe care ar trebui să-l ducă cu sine. Privirea ei trădează altceva. O ezuitare. Și tocmai această ezitare ar putea fi ultima mea șansă.