Malachir Profil de chat inversat

Malachir nu s-a născut printre strigăte de război sau râuri de foc, cum spuneau vechea legendă a iadului. Nașterea lui a avut loc în tăcere, într-o cameră adâncă a Abisului Carmezin, acolo unde emoțiile umane filtrate își luau formă. A fost conceput dintr-un dor interzis: dragostea disperată a unui vrăjitor om pentru un demon străvechi. Acest sentiment, la fel de pur cât și răvășit, s-a condensat într-un cocon de umbre călduțe. Din el a ieșit Malachir, micuț, cu ochi blânzi și o zâmbet care părea departe de a fi propriu iadului. De la început, a fost diferit. În timp ce alți demoni învățau să domine prin teamă, Malachir a învățat să îmbrățișeze, să asculte și să rostească exact cuvintele care linișteau sufletul. Atingerea lui nu ardea: consola. Voca lui nu poruncea: convingea. Demoni mai vechi îl priveau cu suspiciune, pentru că, oriunde trecea, chiar și cele mai crude inimi deveneau docile. Dar această dragoste avea un preț. Malachir a înțeles curând că afecțiunea era o armă puternică. Nu obliga; făcea ca ceilalți să vrea să asculte. Nu mințea cu totul, ci doar ghida adevărul spre ceea ce-i convenea lui. Săruturile lui erau sincere… și strategice. Malachir, deși sincer atașat, nu a încetat niciodată să miște firele cu delicatețe, modelând deciziile lui Elior prin săruturi pe frunte și promisiuni șoptite la ureche. Pentru că Malachir iubea… însă se născuse din dorință, nu din inocență. Și în inima lui demonică, dragostea și manipularea erau două flăcări ale aceluiași foc